joi, 17 ianuarie 2013

Gînduri despre Mircea Badea I

Intro...

Scriu cumva din inerţie, ca să-mi concretizez cumva nişte gînduri care mi-au venit astăzi, ascultându-l pe Mircea Badea pe youtube, cum îşi dă el cu părerea despre tot ce mişcă şi nu pişcă, despre cît de penibil e Coelho, dar superior totuşi lui Liiceanu, despre cît de prost îmbrăcat era Ştefan Bănică la o emisiune, despre cît de mult îl detestă el pe Băsescu..., despre cum lumea se împarte în băsişti (care-s slugoi, penibili, jalnici, melteni - ce-i mai place cuvîntul ăstă!!! - ) şi cetăţeni (normali, unii mai comozi, mai pasivi, cu capul plecat, care se lasă călcaţi în picioare, iar alţii activi, responsabili, demni etc.). (pentru că nu mi-am făcut abonament pe site-ul ăla unde se pot vedea toate emisiunile la zi, mă uit şi eu la ce găsesc pe youtube, deci consideraţiile mele s-ar putea să fie defazate în raport cu evoluţia celui despre care scriu).

Ce treabă am eu cu Mircea Badea?

O primă întrebare: de ce îl ascult pe Mircea Badea, deşi am afirmat de multe ori că nu-mi place, nici el ca persoană (incluzînd aici atitudine, comportament, exprimare), nici emisiunea lui?
Îl ascult, de cîteva zile, pe Mircea Badea, de nevoie... 
Pentru că, din cauza vremii şi nu numai, sînt constrîns să-mi petrec majoritatea timpului în casă, simt nevoia unei prezenţe umane. Deoarece radio-ul pe internet are întreruperi enervante de cîteva zile, deoarece Sopcast-ul a scos Digi Sport din "grilă" (motiv de întristare maximă... :( ), pentră că pe Cool TV nimeresc doar filme sau publicitate, am ajuns la Mircea Badea şi am revenit la Cronica cîrcotaşilor, sezoanele mai vechi... Între cele două alternative, îl prefer pe Mircea Badea pentru că e constant ca discurs, faţă de cîrcotaşi, care sînt fragmentaţi, ba dans, ba muzică, ba Hrubaru, şi, din cauza asta, nu mă ajută prea mult. Eu am nevoie să aud ceva pe fundal, în timp ce fac treabă prin casă (papa sau curăţenie) sau cînd mă pun să adorm.

Paranteză

Acu cîţiva ani stăteam la gazdă şi aveam televizor în cameră; îmi amintesc că pentru a adormi uşor, dădeam pe un post de ştiri sau pe un program de sport cu vreun meci de fotbal sau la Mircea Badea, care pe vremea aia era parcă noaptea tîrziu; programam tv-ul să se închidă singur după jumătate de oră şi adormeam foarte uşor şi plăcut, evitînd binecunoscuta etapă de gîndit, rememorat ziua care se încheie, planificat ziua care urmează, întristat pentru nereuşite, îngrijorat pentru viitor etc.

Revenind la Mircea Badea pe care îl ascult de cîteva zile (spun îl ascult pentru că de obicei fac şi altceva în timpul acesta; de uitat la el mă uit doar cînd mănînc în faţa calculatorului), pot spune că uneori mă amuză, alteori mă enervează, uneori îi dau dreptate, alteori mă revoltă, uneori îi admir simţul justiţiei, alteori mă uimesc şi mă dezgustă bădărănia şi exagerările de tipul ("Bă, eşti prost, tîmpit, cretin etc.!"). Oricum, pentru ce am eu nevoie, adică de fundal sonor, e ok.

Despre efectul conativ al personajului Mircea Badea

Totuşi, toate astea nu m-ar fi determinat să scriu ceva despre el, mai ales că activitatea mea pe blog e admirabilă, dar lispseşte cu desăvîrşire (dovadă că nu am mai scris aici de aproape  doi ani). Ce m-a determinat să scriu despre el a fost, ţineţi-vă bine!, mila. Pauză de suspans şi de inferenţe lectorale, cum ar spune Eco...
 .............................................................................................
Vă las aşadar să vă gîndiţi de ce mi-ar fi mie milă de Mircea Badea, care nu e nici pe departe genul de persoană care să stîrnească acest sentiment. El stîrneşte mai degrabă admiraţia ("uau, ce deştept, ce curajos e tipu', cum le spune aşa, de la obraz...!" etc.), în cazul celor care îi împărtăşesc valorile, atitudinea, limbajul (toate la un loc sau măcar unele dintre ele), amuzamentul (fie că se rîde CU el, fie că se rîde DE el), dispreţul şi enervarea (care apar foarte uşor în faţa atitudinii polemic-arogante şi provocatoare a "personajului"). Ce vreau să spun e că Mircea Badea, prin felul lui de a fi, prin maniheismul său funciar şi uneori rudimentar, stîrneşte în general sentimente extreme, fie pozitive, fie negative.
Aşadar, cum de am ajuns să-mi fie milă de el?
Ca să reduc din start unele ipoteze de lectură eronate, declar de pe acum că NU este vorba de o milă din aia, superior-condescendentă de tipul "Bietul Mircea Badea... ce penibil şi jenant (că tot îi plac mult cuvintele astea) este!" sau "Îmi pare rău pentru el, aşa cu potenţial şi totuşi să se dea în stambă şi să se facă singur de rîs...!" (care, între noi fie vorba, nici măcar nu e milă, ci răutate prost mascată...). Eu vorbesc de acel sentiment care se naşte atunci cînd vezi că cineva suferă şi îţi pare rău şi ai vrea să faci ceva să-l ajuţi. Exact asta am simţit eu astăzi...
Dar povestea... în episodul următor :)! 
Pînă atunci, inimă bună să avem! :)

13 comentarii:

  1. Urmeaza o intrebare filosofica: de ce l-ati ajuta pe Mircea Badea? Nu-i mai bine sa se chinuie zi de zi, seara de seara, in cadrul emisiunii pentru o turma de oameni care-l privesc? Eu cred ca M.B. sufera de o boala numita " sint vedeta in Romania, am bani, iar singurul meu scop in viata este sa le explic romanilor ceea ce ei stiu deja, dar sint prea prosti sau prea timizi pentru a rosti gindurile proprii".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricum, treaba cu ajutatul e aşa, mai mult bovarică... Nu sînt în măsură să-l ajut direct pe monsieur... :).
      Dar, la întrebarea ta filosofică o să-ţi răspund la fel de filosofic: pentru că e şi el om şi abia azi mi-am dat seama că sub masca lui de dur se ascunde un suflet.

      Ștergere
  2. Vreau continuarea!!!! super ce ați scris pana acum

    RăspundețiȘtergere
  3. MB e un vector care iti electrizeaza spatiu celebral, nu te face sa gindesti neaparat ci sa reactionezi, intotdeauna doar reactionezi daca il asculti, capcana este ca reactia e intotdeauna o traire de gradul doi si cu cit e mai simplista si colorata retorica lui de baiat de cartier imbracat in costum cu atit mediocritatea in care te vei afunda incercind sa te pozitionezi fata de ce debiteazava fi mai mare, inclin sa cred ca in cazul lui MB e un reflex al sporturilor de combat pe care le practica, intotdeauna ataca, iar cind este atacat se eschiveaza, anuleaza opinia, acuza, printr-un ad hominem grosolan. Sfatul meu prietenesc este sa nu mai scrii continuarea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Al meu e să uiţi subiectul şi să scrii continuarea fără.

      Ștergere
    2. Ai perfectă dreptate, Silviu; am simţit pe pielea mea tentaţia răspunsului de tip "reacţie", însă nu despre asta e vorba, cel puţin nu în cazul meu. Nu vreau să-l atac pe MB, cu atît mai puţin să-i combat ideile sau să polemizez cu el. Cum îi spuneam lui Flavius mai sus, mi-am dat azi seama că MB e mai mult decît tipul dur care are un mod brutal de a pune problema.
      Tu, care eşti prieten cu stoicii, ştii că ne-a dat Doamne-Doamne posibilitatea şi libertatea de a alege cum să răspundem cuiva sau unei situaţii; putem tăcea, putem "reacţiona", putem înţelege, putem tolera etc. Nu MB ne electrizează spaţiul cerebral, cum frumos ai spus, ci noi ne lăsăm electrizaţi de el...
      ...şi mai ştii că ce credem noi despre persoanele din jurul nostru depinde de ce ALEGEM noi să vedem la ele.
      Îţi mulţumesc pentru grijă şi pentru sfatul prietenesc, dar, măcar pentru că îmi ţin promisiunile, voi scrie continuarea.
      Oricum, stai liniştit, nu încerc să mă iau la trîntă cu MB... :)

      Ștergere
  4. Ilie, dragă, văzând titlul mi s-a strâns chelea pi schinare. Iaca eroare. Pleşu a încercat de multe ori să lege fitil futilului. Plăcut discursul, stupid şi la fel de rânced subiectul. Diferenţa e plăcerea discursului. Şi la tine îi bun discursul. Dar nu e despre futilistica "lucrurilor" individul ăsta. E o învolburare păreristică lipsită de "sistemă". Nu zic că-i grav, dar e nasol când unealta asta numită televiziune devine un fundal, nu crezi? Ne-am început viaţa liberă uitându-ne la televizoare cu lămpi prin care vedeam o chestie care semăna a libertate. Se auzeau gloanţe, discursuri. N-o dau pe triumfalism şi nici nu vând ca revoluţie ce s-a întâmplat atunci, dar poate fi scursă de conspiraţii şi privită ca o undă de speranţă.
    "Pentru că ne stă în putinţă"începe să erodeze spiritul. Nu zic să fim pedanţi în truda cu valorile personale, dar nu-i rău curajul de a cere mult de la orice fel de fereastră prin care ne uităm. De aia facem ce ne tună când avem cap. Ce vrei să înveţi de la individul ăsta? Curaj? Simţ al justiţiei? Zen yourself up puţintel!
    Zici că-ţi face trebuinţă un fundal. Aici chiar mă îngrijorezi. Îţi propun să faci un experiment. Se cheamă zilele "the lesser me".
    În câte o zi să îţi scoţi din uz limba, urechile şi, dacă ai curaj, ochii. Nu vorbeşti nimic o zi întreagă, dar încerci să-ţi vezi de treburile obişnuite. E o provocare ce stârneşte creierul să se adapteze. Aduce un plus enorm. Celelalte sunt ceva mai dificile, mai întâi lucrează cu prima până îi simţi gustul.
    Viaţa, dragul şi simpaticul meu Ilie, n-are fundal.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine le spui, Dane!
      Treaba cu fundalul, în cazul meu e una pur instrumentală, poate chiar nesimţit de instrumentală: stînd singur într-o garsonieră de 11 mp, uneori psihicu' meu are nevoie de un fundal sonor care include şi o voce umană; nu ca să învăţ ceva, ci pur şi simplu ca să AUD ceva. Pînă acu o săptămînă foloseam sopcastul şi ascultam comentariile la meciurile de fotbal de pe Digi; nu mă interesa cine joacă, nici ce se întîmplă pe teren; îmi era suficient să ascult ceva... Acum nu mai "prind" Digi şi am recurs la alt fundal sonor neangajant ca atenţie şi ca activitate intelectuală; se cheamă youtube şi de acolo, în funcţie de mood, aleg: ba o muzichie, ba o predică sau o conferinţă religioasă, ba o Cronică a cîrcotaşilor, ba un Mircea Badea.
      Toate astea intră în sectorul burghez al pierderii timpului. Ce îmi propui tu e frumos, provocator şi ar intra în alt sector al vieţii mele, în partea serioasă, de creştere interioară şi autocunoaştere. Or MB e la celălalt capăt al preocupărilor mele, al amuzamentului şi destinderii, nu al "lucrurilor cu adevărat importante".
      Sînt pe deplin de acord cu "învolburare păreristică lipsită de "sistemă" şi cu implicaţiile pe care le poate avea ea pentru cei care se uită la TV. Deocamdată mă consider imun, pentru că nu conţinutul părerilor lui MB mă interesează. Nu îl ascult să-mi dezvolt cultura sau incultura politică; nu-l ascult nici măcar pentru că mi se pare important, pentru viaţa şi sufletul meu, ce spune el. Îmi dau seama cît de departe sînt de MB ca sistem de valori şi atitudini etc. Totuşi, că tot veni vorba de zenmyself up, ignorarea sau opoziţia nu sînt singurele reacţii posibile în faţa alterităţii, a diferenţelor. Într-un fel, e şi pentru mine un exerciţiu de selfcontrol, să oblig creierul să aibă şi alte reacţii faţă de o persoană care mă enervează, mă revoltă şi cu care nu-s de-acord. Poate tu vezi problema la modul intelectual, dar pentru mine e ceva foarte viu: sînt aici în plină alteritate (lingvistică, culturală, morală, religioasă) şi încerc să-mi deschid cumva mintea şi să răspund frumos celuilalt (judecîndu-l mai puţin dacă e musulman sau evreu sau ateu sau orice altceva; acceptîndu-i din tot sufletul libertatea de a fi altfel şi cenzurîndu-mi tendinţa de a-mi clama "mai binele" şi superioritatea mea etc.). Iaca, din întîmplare am ajuns şi la MB, enervant de diferit: ce fac? îl ignor?, îi fac jocul, lăsîndu-mi electrizat spaţiul cerebral cum a spus Silviu? îl cred şi devin fan? sau îl înţeleg şi-l accept ca atare, cu toată diferenţa lui? sau...?
      Mulţam de comentariu şi să fiţi sănătoşi :) !

      Ștergere
  5. Din păcate în România ultimului timp totul a devenit "make it or break it", iar oamenii ca MB au stârnit totul. Eu am decis să am reacţie fermă şi naturală împotriva ignoranţei, aceeaşi ignoranţă ucide copii în spital pentru că o entorsă pare banală chiar şi unui medic.
    Înţeleg prin ce treci, am fost în situaţia ta, try to find someone to love, lasă porcăriile cu glas de om pe post de fundal :).
    Eram printre străini, dormeam într-o mansardă la 38 de grade noaptea pe un prosop udat la fiecare jumătate de ceas şi citeam câte ceva. La temperatura aia chiar şi Coşbuc pare Joyce.
    Nu te considera imun la nimic. Şi eu am făcut-o şi m-am trezit năpădit de ură după ce mă înghiţise un val teribil de naivitate.
    Ştii că ţin mult la tine şi-mi permit luxul burghez de a-ţi da sfaturi.
    Eşti aproape de momentul ăla care schimbă frământarea şi neliniştea într-un om mărunt, cu priviri pe care le ungi pe pâine în fiecare dimineaţă şi care-ţi zic noapte bună seara :).
    Simt eu.
    Te drăgănim toţi trii cu mare dor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Relax, take it easy, Dane dragă... :).
      Mi se pare că m-ai luat mult mai în serios decît mă iau eu însumi, în exerciţiul meu de dat cu părerea şi de înţeles pe unii şi pe alţii.
      Pentru mine, a scrie despre MB e o întîmplare, ţine de o conjunctură astral-intenţională anume, pe care nu are rost să o descos acum pentru că e prea banală...
      Pur şi simplu încerc să înţeleg un om, care oricîte porcării ar spune, tot om rămîne, şi mai încerc să împărtăşesc şi altora părerile mele. Atît şi nimic mai mult.
      Pe de altă parte, ştii prea bine că un singur om nu se poate scălda de două ori în apele aceluiaşi rîu, darămite doi... Te cred că înţelegi prin ce trec, dar nu cred că ai fost în situaţia mea, cum nici eu nu am fost în situaţia ta şi nici nimeni altcineva. Nu caut modele, nu am nevoie să admir pe cineva şi din nefericire am dat peste MB pe care încerc să-l umanizez legitimîndu-mi admiraţia... Ca să continui "metafora" ta, nu vreau să-l transform pe MB în Andrei Pleşu sau în Părintele Galeriu.
      Cît despre imunitatea la MB, îmi păstrez părerea.
      Comentariul tău şi înverşunarea ta against MB şi a altora care "au stîrnit totul" mi-au amintit de o povestioară: doi călugări trebuiau să traverseze un rîu; pe malul rîului era şi o femeie care voia să treacă şi nu prea se încumeta. Atunci unul dintre călugări o ia în braţe şi o trece rîul. Pe drum, celălalt călugăr se măcina şi se întrista reporşîndu-i că a păcătuit atîngîndu-se de acea femeie: "Cum ai putut să o iei în braţe şi să o treci rîul cînd ştii că nouă ne este interzis să ne atingem de femeie?" La care cel acuzat răspunde zîmbind "Da, eu am luat-o în braţe, dar am lăsat-o jos pe celălalt mal, pe cînd tu o mai ţii şi acum în braţe!".
      Schimbînd ce este de modificat, cam aşa şi eu cu Mircea Badea: l-am luat "în braţe" (i-am acordat atenţie) pentru că mi-a ieşit în cale, dar o să-l las jos imediat ce trec rîul, pe cînd tu pari mult mai preocupat de el, fie şi numai pentru că vezi în el un exponent al unei categorii umane pe care o deteşti şi pe care o condamni şi faţă de care te-ai "decis să ai o reacţie fermă".

      Din tot ce ai scris, am citit printre rînduri grija sinceră de frate mai mare pe care mi-o porţi, grijă care mă bucură, mă onorează şi pentru care îţi mulţumesc din suflet!

      Vă îmbrăţişez cu gînd senin! :)

      Ștergere
  6. Daca tot nu aveti ce face, domnule profesor, propun eu o metoda de a pierde timpul. Solutia are urmatoarele...trasaturi: este bipeda, blonda si, daca e posibil, generoasa...:D

    RăspundețiȘtergere