Gînduri despre Mircea Badea II

          Intro

După cum promisesem în postarea anterioară, o să povestesc cum de am ajuns să-mi fie milă de Mircea Badea, în sensul cel mai simplu şi mai uman al noţiunii, acela de a-ţi părea rău cînd îl vezi pe cineva că suferă.

Bineînţeles, pentru cei care îl urmăresc pe Mircea Badea, fie că îl simpatizează şi aderă la ideile şi atitudinea lui, fie că îl detestă, a spune că omul ăsta (mai şi) suferă (din cînd în cînd) este o afirmaţie risca(n)tă, cu atît mai mult cu cît el însuşi afişează o imagine de "dur", fie direct, prin comportament şi atitudini agresive, fie indirect, prin ridiculizarea (cuvînt blînd, ştiu, dar nu am găsit altul) valorilor soft (emoţii, sensibilitate, empatie şi alte cele). Dacă mai adăugăm la asta şi că "duritatea" s-a transformat într-un accesoriu fundamental al brandului "Mircea Badea", e greu de înţeles cum ar putea să ajungă cineva să vorbească despre "suferinţele tînărului Mircea".

Sincer să fiu, tocmai de asta am şi ajuns să scriu despre acest sujet; pentru că am fost luat prin surprindere de descoperirea că, vorba lu' bunica, "e şi el un suflet de om". Că este, aşa în viaţa lui, nu m-am îndoit niciodată, însă că ar putea să se dea de gol într-o emisiune, mi-ar fi fost greu să-mi imaginez... Şi totuşi s-a întîmplat, deşi sincer, cred că puţini din cei care au văzut această emisiune au simţit asta. 

 

      Suferinţele tînărului Mircea...

Concret, despre ce este vorba?

Este vorba despre o bucată de emisiune, pe care eu am găsit-o pe iutube şi în care Mircea Badea explică telespectatorilor cum Cristian Tudor Popescu, l-ar fi acuzat într-un interviu că este mincinos şi că dezinformează.

Ca să pricepem toată povestea, trebuie să înţelegem în primul rînd modul în care se raportează Mircea Badea la realitate.

Despre comunicare şi logico-matematica elementară

Lentilele prin care el percepe şi interpretează realitatea sînt de natură logico-matematică, situabile în sfera lui "unu plus unu fac doi" şi în sfera paralelelor care nu se întîlnesc. Mircea Badea este conştient de această paradigmă, la care face referire în termenii citaţi mai sus, într-o altă emisiune-răspuns la replica lui CTP, ba chiar se mîndreşte că e în stare să stea "la o discuţie despre deducţii logice... chiar şi cu cîştigătorul Premiului Nobel pentru fizică,chiar şi cu domnul Cristian Tudor Popescu şi chiar cu oricine".

Fără îndoială că îl ţin IQ-ul şi muşchii creierului pentru o atare "discuţie", nu asta e problema... ci faptul că un asemenea filtru de a "procesa" realitatea, oricît de important şi de util ar fi, se dovedeşte insuficient pentru o aşezare justă în faţa vieţii. Asta pentru că în viaţă uneori unu plus unu nu este egal cu doi, dacă e să o spunem pe şleau şi împrumutînd expresia dragă lui MB. De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, rareori cea ce ni se întîmplă poate fi convertit într-o formulă de tipul 1+1=2.

De exemplu, ca să ne referim la comunicare, pentru că în acest plan se situează "drama" lui Mircea Badea, te afli în tren şi, uitîndu-te pe geam şi apoi la cel cu care călătoreşti şi pe care nu-l cunoşti, spui "Iar plouă..." şi celălalt îţi răspunde "Da, trebe ploaie la grîu". Dacă ar fi să analizăm această situaţie după logica lui 1+1=2, dialogul ar trebui să se desfăşoare astfel:

-Iar plouă...

-Îmi dau seama şi singur, uitîndu-mă pe fereastră; nu e nevoie să mă informezi tu.

sau

-Iar plouă...

-Nu te-am întrebat cum e vremea azi.

Sau, cum se întîmplă la mine în sat şi cred că în toate satele, vezi pe cineva la fîntînă şi întrebi "Ce faci, la apă?" şi el răspunde "Da, la apă", deşi e mai mult decît evident că nu e la prăşit sau la peşte...

Toate aceste aspecte care ţin de pragmatică, în sensul specializat al termenului, acela al limbajului în acţiune, fac parte dintr-un sistem de norme şi convenţii împărtăşite de membrii unei anumite comunităţi şi se află în planul discret dar extrem de important al lui "aşa se face".

În momentul în care cineva iese din acest plan, cu voie sau fără de voie, comunicarea şi relaţia cu cei din jur sînt afectate. Aşa am păţit eu o dată, cînd, la ţară fiind, la întrebarea amintită mai sus, "Ce faci, la apă?", i-am răspuns unei fete "Nu... la cărat nisip". Bineînţeles că fata s-a supărat pe mine şi... dar asta e altă poveste.

Să revin la Mircea Badea: în emisiunea cu pricina, el îi invită pe telespectatori să se concentreze şi să analizeze "logic şi din aproape în aproape, pe cale de consecinţă logică, din punct de vedere matematic inatacabilă" ce a spus CTP despre el.

Înainte de a intra în miezul problemei, să lămurim "cadrul" (vom vedea mai la vale că e un cuvînt cheie în toată povestea) în care se plasează afirmaţiile lui CTP; acesta este invitat să dea un interviu despre presă, despre felul în care se face jurnalismul în România etc. În acest context se ajunge şi la Mircea Badea, ca "personaj" al spaţiului mediatic românesc, despre care CTP afirmă, printre altele, că:

• este un puternic lider de opinie, care are impact asupra publicului deşi nu se foloseşte de metode jurnalistice şi care spune despre el însuşi că nu e jurnalist; ca formator de opinie, el nu mai poate fi oprit de sancţiunile CNA, pe care le transformă într-un titlu de glorie;
• discursului lui se încadrează în sfera "entertaiment-ului" şi al lui "stand-down comedy", însă publicul îl interpretează în registru "factual, al probei verităţii care caracterizează jurnalismul", raportîndu-se la el ca la o "sursă de informare" pe baza căreia îşi formează o opinie despre realitate.

         Ei bine, aceste două afirmaţii l-au inflamat şi l-au supărat destul de tare pe MB şi l-au determinat ca la sfîrşitul comentariului său să se declare "obosit" şi dezamăgit de CTP pe care, din acel moment a decis să-l considere, în forul său interior, nici mai mult nici mai puţin decît mort.

         Puţină pragmatică după ureche

Prima afirmaţie asupra căreia atrage atenţia MB este aceea că el, ca formator de opinie puternic nu mai poate fi oprit de CNA. Ce înţelege MB de aici? Că domnul CTP ar crede de cuviinţă că el TREBUIE oprit de CNA; de asta se şi întreabă mirat de ce ar trebui să fie oprit? Deşi, în a doua intervenţie, CTP dă exemplu această interpretare  ca fiind tendenţioasă şi injustă, ilustrînd modul în care MB denaturează "realitatea", acesta o ţine pe-a lui, insistînd că de fapt CTP ar afirma că el ar trebui oprit de CNA şi nu admite cu nici un chip că a interpretat tendenţios, deci eronat, afirmaţia lui CTP.

Aşadar, reporterul îl întreabă pe CTP dacă, în sfera jurnalismului, MB este un lider de opinie. CTP răspunde: da, el este un puternic lider de opinie, care admite că nu e jurnalist, dar care, prin ceea ce spune influenţează părerea oamenilor fără să poată fi oprit de CNA. MB se ridică şi strigă "Adică de ce ar trebui să mă oprească cineva?"

Privind situaţia din perpectiva unei logici a comunicării, logică în care, am văzut, unu şi cu unu s-ar putea să nu dea doi, cum stau lucrurile? Spune CTP că MB ar trebui oprit?

Să ne imaginăm un comentariu la un meci de fotbal: "Messi driblează trei jucători şi scapă spre poarta adversă; nu mai poate fi oprit de apărarea Realului şi înscrie printr-o scăriţă". Dacă e să ne luăm după ce zice MB, putem considera că cel care comentează meciul vrea ca Messi să fie oprit, sau crede că Messi trebuie oprit. Dacă e să îmbrăţişăm logica lui CTP, comentatorul descrie doar situaţia de pe teren şi atît.

Mi-l şi imaginez pe Messi, supărat după meci, acuzîndu-l pe comentator că ţinea cu Realul şi îşi dorea ca, la faza golului, să fie oprit de Ramos...

Din punctul meu de vedere, cam asta e reacţia lui MB; printr-un abuz de logică perverteşte afirmaţia lui CTP, transformînd o afirmaţie descriptiv-obiectivă într-una subiectivă, inferînd nejustificat, din perspectiva contextului de comunicare, o ipoteză eronată în legătură cu dorinţa lui emiţătorului.
Însă, în contextul poveştii mele, nu faptul că MB interpretează aiurea ce a spus cineva despre el este important; ni se întîmplă şi nouă să comitem greşeli de apreciere a sensului mesajelor, mai ales a acelora despre noi înşine, despre trăsăturile şi comportamentul nostru. Important este că şi pe MB îl doare ce spune cineva despre el, la fel cum pe fiecare dintre noi ne-a durut, cel puţin o dată în viaţă, observaţiile, "constatările obiective" ale celor din jur despre felul nostru de a fi.

A doua afirmaţie inflamantă a lui CTP este aceea referitoare la tipul de retorică şi de discurs practicate de MB.

CTP spune că ceea ce face MB este "entertainment" însă lumea nu-l receptează ca atare ci se raportează la el ca la o sursă "serioasă" de informare. Mai departe, CTP afirmă că în virtutea logicii şi retoricii a entertainment-ului, MB "denaturează" realitatea. De aici MB înţelege că CTP îl face mincinos şi, cum e şi firesc, se supără foc, pînă acolo încît ajunge, cum am spus, să-l considere pe CTP mort.

Ca şi în cazul primei afirmaţii analizate, avem de-a face tot cu o problemă de pragmatică a comunicării şi anume cu raportul ficţiune-minciună (dacă îmi aduc bine aminte, asta mi-a căzul la examen în anul patru la doamna Popîrda). După cum se ştie, ficţiunea este diferită de minciună, în sensul că "proba verităţii" este suspendată provizoriu în receptarea unui mesaj ficţional. Nimeni nu se întreabă dacă Ilie Moromete chiar a tăiat un salcîm sau dacă Marin Preda ne-a minţit, la fel cum nimeni nu se întreabă dacă Bulă chiar i-a spus ceva profesoarei de mate sau dacă Alinuţa chiar... ştiţi voi ce făcea, eu nu spun, că nu-mi plac bancurile cu Alinuţa.

Vă şi imaginaţi situaţia: încerci să spui un banc şi cineva te ia la întrebări "da' de unde ştii tu ce i-a spus tat'su lu' Bulă???" sau, mai grav, "unde ai auzit tu vreodată ca o vulpe şi un iepure să... facă şi altceva decît să alerge unul de/după altul????"

Poate vă întrebaţi totuşi care e legătura între Mircea Badea şi Bulă, în povestea mea, în afară de posibilitatea (de altfel destul de probabilă) ca MB să ajungă erou de bancuri peste o bucată de timp.

Ca să vorbesc sofisticat, legătura ţine de registrul ludic la care, sub forme diferite, participă amîndoi "eroii": unul ca "personaj" (Bulă), altul ca autor de "stand down comedy" (MB), aşa cum îl cataloghează Cristian Tudor Popescu.

Durerea cea mare a lui Mircea Badea este că el nu se consideră un creator de ficţiune media, ci un comentator "serios", care vorbeşte despre realitatea reală, şi nici într-un caz despre o realitate "paralelă", ficţională în sens larg. Şi cînd spun durere, chiar vorbesc serios: întristat şi dezumflat de afirmaţia lui CTP, pe care o interpretează după aceeaşi logică de tip 1+1 = 2 (dacă denaturez realitatea înseamnă că mint), MB insistă asupra faptului că nu a minţit niciodată şi că nu a dat informaţii false telespectatorilor, însă loviturile lui lovesc în gol şi el simte asta, deşi poate nu o înţelege în totalitate; lovesc în gol pentru că CTP nu l-a acuzat că ar minţi, ci l-a descris ca fiind un giumbuşlucar TV.

          Final: hai să ne jucam de-a empatia!

Acum trageţi aer în piept şi imaginaţi-vă situaţia în care se află bietul Mircea Badea; puneţi-vă, aşa cum am făcut eu, în pielea lui...

Cînd te trezeşti dimineaţa şi te uiţi în oglindă vezi o întrupare a vocii a "poporului", autoritară şi credibilă. Crezi că opiniile tale sînt corecte şi mai crezi că adevărurile pe care le rosteşti pe post pot trezi la realitate întreaga naţiune. Crezi în misiunea ta socială, în rostul tău. Crezi că îi ajuţi pe oameni, telespectatorii tăi, să vadă şi să înţeleagă mai bine lumea în care trăiesc, cu ticăloşiile şi maşinaţiunile clasei politice etc.

Şi crezi sincer că, dintr-un punct de vedere, ĂSTA eşti TU.

Şi deodată vine cineva, o autoritate, un om pe care îl respecţi şi pe al cărui cuvînt pui preţ, un om care nu-i "nici băsist, nici imbecil", şi care spune despre tine că rolul tău social e de amuza lumea, nu de a-i arăta adevărul despre realitate. Că nu eşti, cu alte cuvinte, atît de important pe cît te crezi.

Ce poţi face în condiţiile astea, cînd nu îl poţi acuza de rea-voinţă, nici de interese malefice, pe cel care spune despre tine că eşti un fel de bufon al audio-vizualului? Ce te faci cînd cineva îţi zdruncină atît de puternic imaginea de sine, unul dintre adevărurile în care tu crezi cel mai mult? Cînd cineva îţi arată o oglindă în care apari cu totul altfel decît te imaginezi tu, şi în care nu îţi place deloc ce vezi? Mai mult decît atît... cum să reacţionezi cînd modul tău de a înţelege realitatea, aşa, mai logico-matematic, nu îţi permite să sesizezi distincţiile prea pretenţioase dintre minciună şi ficţiune? Cînd eşti victima propriei paradigme cognitive, în care a denatura realitatea = a minţi, şi nu "a construi un spaţiu ludic-ficţional unde criteriul adevărului este neutralizat"?

Cum te simţi deci cînd o autoritate îţi contestă unul dintre aspectele cele mai definitorii pentru tine ca fiinţă umană? Cînd, în loc să fii văzut, aşa cum te vezi tu, ca un analist lucid şi obiectiv al situaţiei societăţii în care trăieşti, eşti doar un comediograf al ei?

Probabil că în primul rînd nu ai înţelege cum de poate cineva să te perceapă atît de eronat; apoi ai fi pus în poziţia de a alege între adevărul tău şi adevărul lui, între imaginea TA despre tine şi imaginea LUI despre tine. Şi, îţi dai seama, alegerea nu e aşa simplă, odată ce CTP e un om care, de obicei ştie ce spune, nu e un neica nimeni să-l pui la punct cu un simplu "marş d'aici, boule!".

Zbaterea asta te-ar obosi şi te-ar întrista, în aşa fel încît pînă la urmă, decizia de a crede în tine şi în adevărul tău despre tine ar fi lipsită de vlagă. Nu ai mai avea energia de a te afişa, ca de obicei, bătăios, plin de sine şi de impresii... Ci ca un om simplu, rănit că cineva te-a judecat, pe nedrept, profund greşit.

Cam aşa arată Mircea Badea la sfîrşitul fragmentului de emisiune despre care v-am povestit: abătut, confuz şi tulburat, iar alegerea lui de a-l considera pe CTP "mort" reprezintă, în primul rînd, un reflex de apărare. Dacă CTP nu ar fi murit în mod simbolic, Mircea Badea ar risca să se confrunte şi altă dată cu aceeaşi dramă a identităţii, drama lui "cine sînt eu în ochii mei şi ai telespectatorilor mei?"

În condiţiile astea, cum să nu-ţi fie milă de el?

Nu îmi permit să judec sau să arbitrez între MB şi CTP. Tare mi se pare însă că ambii au dreptate, ceea ce face situaţia şi mai umană şi mai înduioşătoare...

           Să avem inima bună! :)